All posts by Laurentiu Leica

PISICILE CALICO

By | Uncategorized | No Comments

Calico sau pisica tricolora

 

Inca de mici copii, stim, din spusele bunicilor/parintilor ca pisicile tricolore nu pot fi deca femele, dar poate nu multi ne-am pus intrebarea DE CE?.

Pisicile Calico sunt aproape întotdeauna femele. Acest lucru se datorează genelor care conferă culoarea portocalie sau neagră şi care se găsesc în cromozomul X. Pisicile femele au doi cromozomi X, iar masculii un cromozom X şi un cromozom Y. Mama transmite puilor cromozomul X, în timp ce tatăl le transmite fie cromozomul X, fie cromozomul Y, determinând astfel sexul pisoilor. Pentru a fi o pisică de tip Calico, pisoiul trebuie să aibă un cromozom X pentru culoarea portocalie şi un cromozom X pentru culoarea neagră. Masculii Calico sunt anomalii genetice, prezentând cromozomi XXY; Asadar, ei sunt sterili şi extrem de rari!!

Calico, nu reprezinta o rasa in sine, asa cum bine stim, ele sunt destul de frecvent intalnite chiar si intre grupurile de pisici  „maidaneze”.

 Denumirea este, asadar, folosita pentru aceste feline domestice cu colorit deosebit si cu aceasta particularitate genetica.

 În blana pisicilor calico se regăsesc toate cele trei culori de bază: alb, negru și portocaliu (roșcat). Culorile sunt dispuse în pete mari, bine evidențiate unele de celelalte, niciodată amestecate așa cum se petrece la tortie (tortoiseshell= carapace de țestoasă) , pe care unii dintre noi o cunoastem sub denumirea romaneasca de „cosar” culoarea predominanta fiind negru, ceea ce da mai degraba aspectul de pisica tricolora „ murdara de funingine”.

Pentru un calico perfect, cele 3 culori ar trebui să fie în proporții egale, uniform distribuite pe corp. Însă, există multe pisici calico unde albul predomină, iar negrul și roșcatul se află în minoritate.

Exista multe mituri legare de puterile binefacatoare ale pisicii Calico, poate multe dintre ele generate de farmecul lor personal si unicitatea in lumea animala. Indiferent daca aceste „efecte magige” ale ei pot fi demonstrate stiintific sau nu,  este imposibil sa nu te indragostesti iremediabil de ea, iar cine a avut sau are norocul sa coabiteze cu un astfel de exemplar va pastra o legatura indisolubila tot restul vietii cu ceea ce ea reprezinta.

 

100_8334

OSTEOSARCOMUL

By | Chirurgie, Imagistica | No Comments

Afectiunile tumorale la animalele de companie sunt la fel de fercvent intalnite ca si la om, poate si datorita faptului ca mijloacele de diagnostic sunt la indemana medicului vederinar, ca si in medicina umana.

Una dintre aceste afectiuni comune pe care o vom trata in acest articol este reprezentat de un tip de tumora osoara de natura maligna. Ca si la om, tumorile se impart in cele 2 mari categorii (benigne si maligne).  Tumorile benigne, cum ar fi osteoamele sau ostocondroamele, pot fi indepartate prin excizie locala. Operatia este necesara atunci cand formatiunea afecteaza nervi, tendoane, generand durere sau cauzand inactivitate. Operatia se mai face si in scop estetic.

Osteosarcomul  este cea mai comuna forma de tumora osoasa   maligna la caini. Apare de obicei la membre, dar poate afecta si craniul si mandibula, coloana vertebrala, pelvisul si, in cazuri rare, organele interne. Osteosarcomul este o forma agresiva de cancer ce cauzeaza daune severe osului sau tesutului in care se localizeaza si se raspandeste foarte repede la alte parti ale corpului (in special la plamani).  Prin comparatie, la pisica afectiunea este mai rar intalnita, dar este la fel de agresiva ca si evolutie clinica si poate prezenta metastaze (raspandire la nivelul altor organe, de cele mai multe ori adiacente leziunii primare, dar nu numai –  ex. metastaze pulmonare). Tocmai datorita faptului ca  aceste tumori metastazeaza la nivelul plamanilor este foarte important sa se efectueze o radiografie toracica inainte de a recomanda interventia chirurgicala. Cainele trebuie sa fie examinat fizic complet, inclusiv sa i se faca analizele complete de sange si o biopsie de aspiratie cu ac fin din orice limfonod marit in volum.

Diagnosticul se va face pe baza examenului radiologic la nivelul zonei afectate, biopsie si analize de sange.

Simptomele vor fi urmatoarele: apare tumefactie locala, fracturi la oasele afectate de tumora, apatie, durere, stare generala proasta, schiopatat.

Tratament

Amputarea partiala sau completa este singurul tratament eficient in cazul osteosarcomului membrelor. Majoritatea cainilor ajung sa se descurce perfect in trei picioare. Chiar daca amputarea rar vindeca boala, in mod sigur face ca durerea sa dispara iar calitatea vietii este imbunatatita. Amputarea trebuie sa se efectueze cu cel putin o articulatie deasupra osului implicat.
Desi cauzele aparitie acestei afectiuni nu este pe deplin cunoscuta, unii factori predispozanti includ: prezenta unei fracturi care nu se vindeca sau care se vindeca foarte incet, infectii osoase cronice si tratamente cu radiatii.

Diagnostic diferential: Alte tumori osoase primare ca, de exemplu, condrosarcomul, hemangiosarcomul etc; tumorile care dau metastaze catre oase ca, de exemplu, adenocarcinomul prostatic, adenocarcinomul mamar, adenocarcinomul de sac anal. Alte afectiuni ale osului, pentru diagnostic diferential, osteomielita (infectie a osului), infectie fungica a piciorului.

Prognostic: Desi vindecarea osteosarcomului este foarte rar intalnita, majoritatea cainilor afectati au o calitate excelenta a vietii in timpul tratamentului si dupa. Majoritatea cainilor traiesc foarte bine dupa amputare si putini manifesta toxicitate semnificativa pe termen lung asociata chimioterapiei.

100_8051

Caliciviroza felina

By | Boli infectioase | No Comments

Afectiunile respiratorii la pisici sunt de cele mai multe ori intalnite la exemplarele care traiesc in grupuri (adaposturi, felise, louinte in care convietuiesc mai multe pisici. Pot fi  produse de bacterii, de exemplu Borddetella bronhiseptica  si   Chlamydophila felis,  dar in cele mai des intalnite cazuri, agentul patogen incriminat este reprezentat de un virus. Doua dintre cele mai comune infectii respiratorii virale sunt herpesvirusul FHV-1care cauzeaza  rinotraheita virala si calicivirusul (FCV). Desi herpesvirusul produce afectiuni mai severe din punct de vedere al aspectului clinic, caliciviroza este mult mai frecvent intalnita.

Calicivirusul, afecteaza pisicile din intreaga lume si poate provoca imbolnaviri atat la speciile domestice cat si la cele exotice.

ASPECTE CLINICE

Pisicile cu infecții acute manifestă afectiuni ale cailor respiratorii superioare, secreții conjunctivale și oronazale, ulceratii orale, pneumonii, artrite ocazionale, icter, sau, in cazuri grave, boli hemoragice sistemice In ultima vreme s-au constatat mai multe cazuri severe cu astfel de  infecții sistemice (generalizate) cu o rată de mortalitate crescută.
Virusul a fost identificat la aproape toate pisicile cu stomatită/gingivită cronică. Mai rar – pneumonie, artrită (schioapătă).

DIAGNOSTIC

Se cunosc peste 40 de tulpini virale, iar virulenta sau severitatea bolii cauzate de diferitele tulpini poate varia semnificativ.

Din cauza multiplelor variaţii ale virusului şi eliminării unor cantități mici de virus în mediu (mai ales la infecții cronice), identificarea genetică (PCR) a virusului nu are valoare de diagnosic. În cazul infecțiilor sistemice mai virulente, identificarea genetică a aceluiași tip de virus de la mai multe pisici bolnave are valoare de diagnostic.
Din aceste considerente şi din cauza diponibilităţii reduse de testare, diagnosticul se va face doar pe baza istoricului şi a semnelor clinice.

TRATAMENT

Deși infecțiile virale nu răspund la medicamentele antibacteriene (antibiotice), antibioticele cu spectru larg pot fi prescrise cu scopul de a preveni infecțiile bacteriene secundare care ar putea complica boala, în special la pisoi.

Tratamentul de susținere (inclusiv fluidoterapie) și asistența medicală atentă sunt esențiale, fapt ce necesina de multe ori internarea animalului.

Pisicile anorexice trebuie hrănite cu mâncare gustoasă, de consistență scăzută și caldă (o cauză a anorexiei este pierderea temporară a mirosului/gustului). Mucolitice, nebulizări, antibiotice, interferon omega și alte medicamente vor fi administrate de către şi/sau la indicația medicului. Dacă nu mănâncă mai mult de 3 zile consecutiv, medicul poate  indica montarea unui cateter esofagian pentru asigurarea unei hrăniri adecvate.

Se impune de asemenea lavajul local si aplicarea unui colir ofalmic, in cazul secretiilor purulente.

Medicația antiinflamatorie poate fi recomandată pentru a ameliora simptomele articulare. Pisicile care au ulcere persistente pot beneficia de tratamente care modulează sau suștin sistemul imunitar.
Evoluţia în paralel cu alte boli (paraziţi, FIV, FeLv) scade semnificativ șansele de supravieţuire, mai ales la forma sistemică (generalizată).

PROFILAXIE

Ținând cont de faptul că, calciviroza este o boală extrem de contagioasă și că pisicile aparent sănătoase pot fi purtătoarele bolii (mai corect, al virusului), poate fi destul de dificil să evitați expunerea pisicii dvs. la virus. Pensiunile, fundațiile de întrajutorare a animăluțelor, adăposturile de animale și expozițiile feline sunt toate locuri în care pisicile susceptibile pot fi expuse cu ușurință la calicivirus.

Evitarea contactului direct dintre pisica dvs. și alte pisici va reduce foarte mult șansa ca pisica dvs. să contracteze o infecție, în timp ce luarea unor măsuri adecvate de igienă și salubritate, cum ar fi spălarea temeinică a mâinilor înainte și după mângâierea altei pisici va reduce posibilitatea ca dvs. să-i transferați boala pisicii dvs.

 

După vindecare, unele feline pot ramâne purtătoare sănătoase eliminând virus de la 30 zile până la câțiva ani.

Pisicile care nu sunt vaccinare, cele tinere sau cele care au probleme cronice sunt mult mai susceptibile și pot dezvolta o formă gravă de boală. În ceea ce privesc majoritatea tulpinilor de calicivirus, pisicile adulte care au vârsta mai mică de 3 ani sau pisicile care au fost vaccinate în mod corespunzător cel mai probabil, vor face numai o formă ușoară de boală, care s-ar putea remite fără tratament.

Întotdeauna, este prudent și recomandabil ca o pisică nouă să fie ținută izolată de celelalte pisici din căminul dvs. timp de cel puțin 1-2 săptămâni pentru a minimaliza transmiterea calicivirusului sau a oricăror altor boli infecțioase.

In ceea ce priveste preventia bolii, este important ca pisica dumneavoastra sa fie vaccinata la zi. Medicul dvs. veterinar vă va sfatui cu privire la programul de revaccinare recomandat pentru propria dvs. pisică.

SPECIFICITATE

Calicivirusul este extrem de specific speciei (ceea ce înseamnă că determină forme clinice numai la feline) și nu reprezintă niciun pericol pentru oameni sau alte specii de animăluțe.

 

HERNII – CLASIFICARE, DIAGNOSTIC SI TRATAMENT

By | Chirurgie, Medicina interna | No Comments

Hernia reprezinta prin definitie iesirea unui organ din cavitatea in care se gaseste in mod normal. Daca ne referim la masa intestinala cavitatea in care aceasta se regaseste in mod normal este cea  peritoneala, ca atare hernia se va produce intr-un  punct slab de la nivelul peretelui abdominal.

Cainii, ca si oamenii, pot suferi herni.  Unele pot fi evidente inca de la nastere, altele pot aparea ca urmare a unor traumatisme, sau pot surveni in timpul vietii datorita afectarii din diverse motive a masei musculare. De fapt hernia reprezinta o slabire (desirare) a fibrei musculare la nivelul peretelui abdominal, fapt ce duce la prolabarea tesutului adibos ( a grasimii) si in final a organelor interne printr-o bresa a peretelui abdominal. In functie de tipul de hernie, starea clinica a animalului poate fi afectata fiind necesara interventia medicului veterinar. Lasate netratate, herniile pot pune in pericol viata animalului.

Dintre cele mai intalnite tipuri de hernii ce survin la nivelul peritoneului putem indentifica 5 tipuri:

Ombilicala

Inghinala

Diafragmatica

Hiatala

Perineala

 

Hernia ombilicala la caini este o afectiune relativ usoara care nu produce complicatii atunci cand este examinata si tratata in timp util.

Herniile ombilicale sunt mai frecvente la câini decât la pisici. Ele apar pe linia mediană a peretelui abdominal, prin inelul ombilical şi pot fi de dimensiuni diferite.

Această hernie  se poate remedia de la sine pe măsură ce animalul crește.

Hernia apare ca o masă abdominală moale în zona ombilicului. Acest lucru în general, nu cauzează o problemă. Cu toate acestea, în cazul în care deschiderea este suficient de mare, o bucla intestinala poate deveni captiva, punand în pericol viaţa animalului. Din acest motiv, se recomandă ca herniile mai mari să fie închise chirurgical.

Hernia inghinală poate fi congenitală sau poate apărea pe parcursul vieții. Obezitatea, traumele, gestațiile pot fi factori favorizanți în apariția herniei.

Hernia apare ca o umflătură în regiunea inghinală (în regiunea unde musculatura abdominală intâlnește membrele posterioare). Poate fi asimptomatică, mai ales când hernia este redusă (se poate împinge înapoi în cavitatea abdominală). Atunci când nu se poate împinge înapoi în cavitatea abdminală vorbim de o hernie încarcerată. Atunci când aportul saguin este perturbat sau când hernia încarcerată este strangulată simptomatologia se schimbă drastic. Zona devine umflată, dureroasă, animalul ajunge să fie letargic, cu dureri intense, febră, refuză hrana și apa. Se poate ajunge chiar la decesul pacientului. Hernia inghinala  pătrunderea organelor (intestinelor, vezica urinară, uter) prin inelul inghinal. Poate fi unilaterală sau bialterală. Este mai frecventă la femele decât la masculi. Această situație poate duce la complicații ce pot pune viața animalului în pericol, de aceea se recomandă intervenția chirurgicală. Întervenția chirurgicală de corectare a herniei se poate face concomitent cu sterilizarea.

 

Hernia diafragmatică este reprezentată de ruptura musculaturii diafragmatice și pătrunderea conținutului abdominal (stomac, ficat, intestine etc) în cavitatea toracică exercitând presiune asupra pulmonilor. Hernia diafragmatică poate fi congenitală sau dobândită pe parcursul vieții în urma unor traumatisme în regiunea abdominală sau în urma unor căzături violente, accidente rutiere etc. Manifestările pot consta în respirație greoaie, bătăi anormale ale cordului, cianoza mucoaselor, diaree, balonare, vome etc. Remedierea se face prin intervenție chirurgicală după stabilizarea pacientului.

Hernia perineală este o afecţiune chirurgicală întâlnită cu predilecţie la câinii masculi cu vârsta cuprinsa între 8 şi 13 ani şi apare după deteriorarea funcţiei de suport a diafragmei pelvine între muşchiul ridicător al anusului şi sfincterul anal extern sau între muşchiul ridicător al anusului şi muşchiul coccigian.

Evoluţia acestei categorii de hernie este corelată cu complicaţii variate, între care retroflexia vezicii urinare, peritonită, depilaţii, eroziuni, plăgi şi ulcere cutanate, dilataţii tegumentare în regiunea perineală, incontinenţă de fecale, incontinenţă urinară etc. Hernia poate fi unilaterală sau bilaterală, iar partea pe care apare hernia poate fi legată în special de rata şi gradul de deteriorare a ţesuturilor diafragmei pelvine, decât de cauzecare să afecteze vreuna dintre părţi. Deşi hernierea este diagnosticată unilateral, partea opusă este adeseori slăbită, iar în timp cedează din cauza presiunii crescute de lungă durată.

In numeroase cazuri hernia perianala este cauzata de “cresterea” exagerata in dimensiuni ale prostatei (chisti, inflamatii, abcese, tumori) ce vor creste presiunea asupra organelor din pelvis si abdomenul inferior. In urma fortarilor repetate si dimensiunilor mari, prostata poate sa ajunga mult mai in spate, in apropierea anusului, deviind traseul colonului si rectului. In acest fel este produsa ingreunarea eliminarii fecalelor ce se acumuleaza in flexurile colonului, dan la exterior senzatia unei tumori imense langa anus.

Pentru diagnostic, medicul veterinar specialist va efectua anamneza si examenul clinic,  iar tehnicile complementare cum ar fi radiografia cu si fara substanta de contrast, ecografia (indicata mai ales pentru investigarea prostatei), confirma in mod profesionist afectiunea.

Pentru remedierea herniei, tratamentul este exclusiv chirurgical, dublat de castrarea animalului in vederea scaderii riscului de recidiva, prin inlaturarea stimulului hormonal asupra prostatei cainelui. Chiar si asa, exista risc de recidiva, indiferent de metoda de interventie.

 

Tehnica T.T.A.(Tibial tuberosity advancement)- avansare tuberozitatii tibiale

By | Chirurgie | No Comments

Ruptura ligamentului cruciat anterior, este o afectiune traumatica frecventa a genunchiului la caine. Poate apare la orice varsta si la orice rasa, dar sunt predispusi cainii de varsta medie, supraponderali, rasele medii spre mari.

Afectiunea poate fi traumatica (acuta) sau degenerativa (progresiva), conduce la instabilitatea partiala sau totala a genunchiului.

Rolul ligamentului incrucisat este acela de a mentine stabilitatea articulara, limitantd miscarile de rotatie si deplasarea craniala (in sus) a tibiei fata de femur. De asemenea contracareaza (limiteaza) hiperextensia genunchiului.

Ruptura ligamentukui poate fi determinata de traumatisme majore ce forteaza ligamentul prin miscari de rotatie sau intindere, microtraume repetate datorate necoordonarii neuromusculare, conformatii defectuoase (anomalii congenitale sau dobandite, tonicitate musculara scazuta, fapt datorat sedentarismului, defecte de aplomb neonatale, leziuni la nivelul meniscului medial.

Aspect clinic:  Schiopatura brusca imediat dupa un traumatism, sprijin usor pe pamant al mebrului afectat (fara a-si mentine greutatea corporala), tumefierea articulatiei genunchiului (artrita traumatica). Semnele acute pot sa se atenueze timp de o saptamana sau doua, dar nu in totalitate in functie de gravitatea leziunii (intindere, ruptura partiala sau completa). La marea majoritate a cainilor semnele clinice reapar dupa cateva saptamani sau luni cand se transforma intr-o afectiune cronica. In formele cronice apare amiotrofia piciorului afectat si tumefierea regiunii interne (mediale) a genunchiului.

Diagnosticul se stabileste pe baza anamnezei (informatii obtinute de la proprietar ), investigatii clinice specifice (testul sertarului) si examenului radiologic.  Examenul radiografic este recomandat atat pentru un diagnostic de certitudine cat si pentru a caracteriza leziunile secundare instabilitatii articulare.

Aceasta afectiune poate fi corectata numai chirurgical. In acest moment exista numeroase proceduri chirurgicale folosite pentru corectarea deficientei ligamentului cruciat cranial.

Cele mai des intalnite sunt:

  • Stabilizarea extracapsulara
  • Tight Rope – o varianta a stabilizarii extracapsulare mai avansata;
  • Rotirea platoului tibial (TPLO);
  • Avansarea tuberozitatii tibiale (TTA);

Cea din urma, TTA (tibial tuberosity advancemen), este cea mai noua metoda de remediere a afectiunii.

Procedura de avansare a tuberozitatii tibiale se realizeaza prin taierea tuberozitatii tibiale si avansarea acesteia intr o pozitie in care se creeaza un unghi de 90 de grade intre ligamentul patelar si platoul tibial, aceasta eliminand miscarile de alunecare ale femurului pe platoul tibial.
Pentru aceasta procedura se folosesc implanturi speciale, un distantier, o placuta si suruburi pentru a fixa rigid tuberozitatea tibiala.
Pentru aceasta procedura se foloseste si graft osos, acesta fiind colectat din partea proximala a tibiei si se foloseste pentru a stimula vindecarea tesutului osos.
Dupa ce procedura de avansare a tuberozitatii tibiale a fost realizata, unghiul dintre ligamentul patelar si platoul tibial va fi de 90 de grade, ceea ce va contracara fortele care faceau posibila alunecarea femurului pe platoul tibial.

Procesul de vindecare dureaza in medie 8 saptamani, recuperarea completa durand 3-4 luni.
Complicatiile acestei proceduri pot implica riscul anesteziei, infectiile postoperatorii, exercitiul crescut postoperator poate duce la intarzierea osificarii, slabirea implanturilor, ruperea implanturilor, fracturarea tibiei sau a tuberozitatii tibiale, de asemenea mentionam riscul de aparitie a leziunilor la nivelul meniscului medial care variaza intre 5-20%.
Ultimele studii au aratat ca dupa aceasta procedura aproximativ 95% din pacienti se reintorc la activitatea normala in aproximativ 3-4 luni si folosesc piciorul in proportie de 90% comparativ cu cat il foloseau inainte de afectiune.

Publicatiile recente arata ca tratarea cainilor cu desirare/ruptura de ligament cruciat cranial prin avansarea tuberozitatii tibiale are mai putine complicatii si o recuperare mai rapida comparativ cu cei tratati prin rotirea platoului tibial.

TTA este o procedura mai putin invaziva si cu riscuri postoperatorii reduse fata de TPLO, care cateodata poate avea complicatii catastrofice.
TTA are rezultate similare cu TPLO diferenta fiind in cazul primei proceduri recuperarea initiala este mai rapida, cainele folosind piciorul dupa 24-48 ore.

 

 

 

RAIA DEMODECICA

By | Dermatologie, Parazitologie | No Comments
  • Ce reprezintă această afecțiune?

Demodicoza canină este o parazitoză necontagioasă care se manifesta prin afecțiuni cutanate datorate suprapopularii foliculilor pilosi ai gazdei, cu acarieni, din genul Demodex. În majoritatea cazurilor agentul etiologic al demodicozei canine este D. canis, însă sunt raprortate și alte specii. Multiplicarea excesivă a acestor paraziți la nivelul cutanat se datorează factorilor predispozanți precum endoparazitismul, tratamente cu medicamente imunosupresoare, malnutriție etc.

Demodicoza la caine se prezintă sub doua forme : localizată și generalizată.

  • Cum se menifestă?

Forma localizată este frecventă la căței, cu o incidența redicată la indivizii cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 luni. Caracteristic pentru această forma este apariția a cel mult 5 zone de alopecie, eritem, hiperpigmentație de intensități variabile, localizate intr-o singură zonă a corpului.

Cel mai frecvent aceste leziuni sunt localizate la nivelul capului dar, acestea pot aparea și în alte zone. De obicei leziunile nu sunt pruriginoase, însă poate sa apară un prurit moderat datorita suprainfecțiilor bacteriene.

Demodicoza generalizată este caracterizată prin apariția mai multor zone afectate în diferite regiuni ale corpului inclusiv picioare. Leziunile se caracterizază prin alopecie multifocală sau difuză acompaniată sau nu de eritem, pruprit de intensități variabile, papule, pustule, cruste, ulcere iar culoarea pielii se poate modifica (hiperpigmentare). Limfadenomegalia periferică este comună precum și modificarea stării generale (febră, anorexie) fapt care se datorează suprainfecțiilor secundare și instalarea septicemiei.

  • Cum se stabilește diagnosticul?

Diagnosticul etiologic al acestei afecțiuni necesită efectuarea unui raclat cutanat profund și recoltarea firelor de păr pentru trihogramă. Examinarea se efectuiază cu microscopul optic utilizând obiectivele : x4; x10.

Diagnosticul histopatologic relevă modificări precum perifoliculita, foliculita sau furunculoză.

Diagnosticul diferențial impune excluderea piodermitei, dermatofitozelor precum și a diferitor altor cauze care provoacă alopecie.

  • Cum se tratează?
  • Identificarea și înlăturarea factorilor predispozanți ;
  • Tratarea piodermitei secundare;
  • Terapia topică rezultate, însa, în unele cazuri necesită completare cu terapia sistemică.
  • Care este prognosticul ?

Prognosticul este în general favorabil în cazurile necomplicate, în cazurile complicate este rezervat încât tratamentul poate dura până la 6 luni.

 

 Articol prezentat de Dr.  Janna Ababii – medic veterinar

Cum ne pregatim companionul pentru sezonul cald

By | Sfaturi utile | No Comments

O data cu venirea primaverii, apar grijile (intemeiate!) legate de infestatia cu diversi paraziti.

Aceasta preocupare ar trebui sa existe pe tot parcursul anului, dar este adevarat ca incidenta infestarilor parazirare creste considerabil odata cu venirea primaverii.  Umiditatea este mai mare, iar temperatura mediului este cu puţin peste 20°C, ceea ce reprezinta  condiţii favorabile pentru înmulţirea paraziţilor interni şi externi la animale.

Produsele existente la ora actuala pe piata au o arie din ce in ce mai larga de actiune si mecanisme de actiune multiple.

Pentru alegerea produsului corect se va tine cont de diverse aspecte cum ar fi: varsta animalului, mediul de viata(curte sau apartament), existenta unui numar mai mare de animale de companie in acelas loc.

Un aspect de multe ori ignorat, dar la fel de important il reprezinta zona geografica. In apropierea apelor, exista risc mai mare in contactarea bolilor cu transmitere vectoriala (parazitoze ale sangelui trasmise prin intermediul puricilor, capuselor, tantarilor etc).

Este bine de stiut ca marea majoritale a produselor antiparazitare externe (pipetele, picaturile, aplicate la nivelul cefei) nu au durata de actiune mai mare de 30 de zile, de aceea se impune utilizarea lor lunara.

In ceea ce priveste deparazitarea interna, aceasta nu ar trebui sa depaseasca intervalul de 6 luni, dar eficienta maxima in profilaxia parazitozelor intestinale se obtine administrand comprimatele o data la 3 luni. In cazul in care se constata prezenta parazitilor in fecale (vizibili cu ochiul liber), se recomanda efectuarea unui examen coproparazitologic pentru administrarea unui produs adecvat in fuctie de rezultatul obtinut.

Evitati administrarea antiparazitarelor atat interne cat si externe la animalele mai mici de 3 luni fara consultul  medicului veterinar!

 

 

 

 

Cherry eye

By | Oftalmologie | No Comments

Reprezinta o afectiune oculara, exprimata prin hiperplazia si prolapsul glandei anexe pleoapei a 3-a (denumita si membrana nictitanta).  Pleoapa a treia este localizată la unghiul intern al ochiului şi ajută la distribuirea filmului lacrimal pe toată suprafaţa globului ocular. Asociată ei se găseşte o glandă lacrimală ce produce o treime din producţia totală de lacrimi a ochiului.

Clinic se va putea observa apariţia unui nodul la colţul intern al ochiului – o umflatura rosie, lucioasa, asemenatoare unei cirese (de unde si numele), nedureros pentru animal, însă inestetic şi care poate fi uşor lezionat. Mecanismul afectiunii nu este pe deplin cunoscut, dar apare mai ales la cainii tineri, pana in doi ani si mai ales la cei ai caror parinti au avut si ei aceeasi afectiune Este frecvent intalnita la rasele de caini Pekinez, Shar pei, Teckel, Boxer, Mastino Napoletano, Chow-chow, Cane corso, Dog german, Buldog francez, Buldog englez si metisii acestora. Desi, in unele cazuri, se poate constata o remitere pentru o scurta perioada de timp, in final, de cele mai multe ori,  glanda ramane prolabata. Este recomandat a se evita excizia glandei, deoarece reprezinta o sursa lacrimala importanta si manopera poate duce la instalarea unei alte afectiuni, care poate afecta acuitatea vizuala si anume Keratoconjunctivita sicca (secundar ablatiei GAPT cantitatea de film lacrimal fiind practic injumatatita si compozitia afectata). Remediarea cea mai sigura a acestei afectiuni se realizeaza prin repozitionarea (infundarea) glandei hiperplaziate intr-un pliu al conjunctivei, urmata de sutura pliului. Desi majoritatea cainilor care prezinta “cherry eye” prezinta risc pentru keratoconjunctivita sicca, remedierea prin repozitionare diminuiaza semnificativ riscul aparitiei  acestei complicatii. Postoperator, timp de 10-14 zile tratamentul local se realizeaza cu colir ce contine antibiotic si antiinflamator. Aspectul de “cireasa” poate persista cateva zile dupa interventie. Colierul elizabetan este optional dar separarea puiului operat de mama si fratii acestuia este un element obligatoriu pentru evitarea recidivelor.  Este recomandat controlul oftalmologic periodic, dupa efectuarea acestei interventii.

By | Uncategorized | No Comments

Pisica este o femelă poliestrică de tip sezonier. Pubertatea se instalează între 6-10 luni şi este influenţată de greutatea corporală care trebuie să fie minim 1.8-2.5 kg, de rasă (rasele cu păr scurt şi metişii sunt mai precoce) şi de fotoperioadă. Ovulaţia este provocată de către actul montei şi apare la 12-36 de ore de la acesta. Perioada de călduri durează 7-14 zile, din care proestrul 3-4 zile şi estrul 4-10 zile. Post estru se poate întâlni una dintre următoarele situaţii: 1. dacă se realizează monta, ovulaţia şi fecundaţia, femela rămâne gestantă; 2. se realizează monta, ovulaţia, dar fără fecundaţie şi se instalează pseudogestaţia care durează maxim 50 zile şi este caracterizată prin liniştirea femelei datorită prezenţei corpilor galbeni (secreţie crescută de progesteron), apoi are loc involuţia corpilor galbeni concomitent cu formarea unui nou val de foliculi; 3. fără ovulaţie (fără împerechere) foliculii maturi rămân o vreme pe ovar după care regresează. În această situaţie nu se foloseşte termenul de metestru deoarece nu se organizează corpi galbeni (perioada de după atrezia foliculară este denumită interestru).

Masculii ating maturitatea sexuală înainte de maturitatea somatică şi pot realiza monte fertile încă de la 6 luni, până la finalul vieţii, cu o uşoară depreciere a calităţii spermei spre finalul acesteia. Datorită secreţiei de androgeni testiculari, prostata la câine are tendinţa de a creşte şi a se modifica pe tot parcursul vieţii.

Masculii ating maturitatea sexuală înainte de maturitatea somatică şi pot realiza monte fertile încă de la 6 luni, până la finalul vieţii, cu o uşoară depreciere a calităţii spermei spre finalul acesteia.

Comportamentul pisicii in perioada de calduri creeaza pentru majoritatea proprietarilor un disconfort, pisica fiind in aceasta perioada agitata, cu apetit redus, elimina zgomote care deranjeaza. Tendinta proprietarilor este sa administreze diferite tipuri de medicamente pe baza de hormoni respectiv progesteron. Aceste medicamente au reactii adverse folosite timp indelungat prin aparitia chistilor ovarieni si aparitia ciclurilor de calduri repetate, aparitia tumorilor mamare, diabet, hiperplazie de galnda mamara. Toate acestea pot fi evitate prin programarea la sterilizare a pisicii in prima perioada a vietii incepandu cu varsta de 8 luni.

OVARIHISTERECTOMIE PISICA

By | Obstretica-Ginecologie | No Comments

Pisica este o femelă poliestrică de tip sezonier. Pubertatea se instalează între 6-10 luni şi este influenţată de greutatea corporală care trebuie să fie minim 1.8-2.5 kg, de rasă (rasele cu păr scurt şi metişii sunt mai precoce) şi de fotoperioadă. Ovulaţia este provocată de către actul montei şi apare la 12-36 de ore de la acesta. Perioada de călduri durează 7-14 zile, din care proestrul 3-4 zile şi estrul 4-10 zile. Post estru se poate întâlni una dintre următoarele situaţii: 1. dacă se realizează monta, ovulaţia şi fecundaţia, femela rămâne gestantă; 2. se realizează monta, ovulaţia, dar fără fecundaţie şi se instalează pseudogestaţia care durează maxim 50 zile şi este caracterizată prin liniştirea femelei datorită prezenţei corpilor galbeni (secreţie crescută de progesteron), apoi are loc involuţia corpilor galbeni concomitent cu formarea unui nou val de foliculi; 3. fără ovulaţie (fără împerechere) foliculii maturi rămân o vreme pe ovar după care regresează. În această situaţie nu se foloseşte termenul de metestru deoarece nu se organizează corpi galbeni (perioada de după atrezia foliculară este denumită interestru).

Masculii ating maturitatea sexuală înainte de maturitatea somatică şi pot realiza monte fertile încă de la 6 luni, până la finalul vieţii, cu o uşoară depreciere a calităţii spermei spre finalul acesteia. Datorită secreţiei de androgeni testiculari, prostata la câine are tendinţa de a creşte şi a se modifica pe tot parcursul vieţii.

Masculii ating maturitatea sexuală înainte de maturitatea somatică şi pot realiza monte fertile încă de la 6 luni, până la finalul vieţii, cu o uşoară depreciere a calităţii spermei spre finalul acesteia.

Comportamentul pisicii in perioada de calduri creeaza pentru majoritatea proprietarilor un disconfort, pisica fiind in aceasta perioada agitata, cu apetit redus, elimina zgomote care deranjeaza. Tendinta proprietarilor este sa administreze diferite tipuri de medicamente pe baza de hormoni respectiv progesteron. Aceste medicamente au reactii adverse folosite timp indelungat prin aparitia chistilor ovarieni si aparitia ciclurilor de calduri repetate, aparitia tumorilor mamare, diabet, hiperplazie de galnda mamara. Toate acestea pot fi evitate prin programarea la sterilizare a pisicii in prima perioada a vietii incepandu cu varsta de 8 luni.