Pierderea intensității culorii la peștii de acvariu

Principala atracție la un acvariu sunt peștii frumos colorați ce se unduiesc prin apa limpede într-un mic spectacol al naturii.
Dar ce e de făcut atunci când coloritul pălește, iar peștii nu mai seamănă deloc cu cei pe care i-am achiziționat?!
Estomparea culorii la pești este unul dintre primele semne care ne avertizează că ceva nu funcționează optim în acvariu și că peștii noștri nu sunt în cea mai bună formă.
Pentru a readuce culoarea în acvariu trebuie să descoperim cauza ce a determinat acest nedorit fenomen.

Pentru început, nu trebuie să vă panicați atunci când peștii luați din magazin sau de la crescător, tocmai pentru această calitate, își pierd din intensitatea culorii odată ajunși în acvariul vostru. Oricât de bune ar fi condițiile în noul recipient, toți peștii au nevoie de o anumită perioadă de timp să se adapteze la noii parametri ai apei.

Acesta este un factor de stres care se traduce și prin estomparea culorii.

 

 

În fapt, stresul sub toate formele lui poate pune în pericol serios viața peștilor din acvariu. Calitatea apei este cea mai importantă dintre acestea.

La primele semne de decolorarea a peștilor executați teste de apă pentru a verifica fiecare parametru.

Acolo unde apar dezechilibre corectațiile imediat. Dacă nu se iau măsuri urgente decolorarea va fi cea mai mică problemă; vor apărea boli și chiar mortalitate în masă. Faceți schimburi parțiale de apă până când apa revine la condițiile optime.

Pierderea culorii este un simptom destul de comun în multe boli ale peștilor de acvariu. Când sunt bolnavi peștii refuză hrana, iar lipsa nutrienților se resimte imediat în sinteza pigmenților.

Unele afecțiuni parazitare sau fungice provoacă decolorări parțiale, sub formă de pete, ale pielii sau înotătoarelor peștilor.
Informați-vă sau cereți sfatul unui specialist pentru a descoperi boala care face ravagii în acvariu și instituiți tratamentul specific.

Peștii își pierd din culoare și atunci când nu se simt în largul lor în acvariu.

Se stresează ușor când există multă agitație în preajma acvariului și nu au locuri unde să se ascundă: de exemplu, un copil care petrece mult timp atingând acvariul sau poate o pisică atrasă prea mult de micuții pești.
De asemenea, ceilalți locatari ai acvariului pot deveni foarte agresivi cu cei mai blajini.
Cercetați puțin compatibilitățile între pești, înainte de a-i pune împreună. Sau respectați comportamentul social al speciilor deținute: de exemplu, unii pești se simt bine doar în grupuri, mai mici sau mai mari, alții nu agreează un alt mascul al speciei, femelele pot fi prea agasate de masculi etc. 

Nu vă panicați dacă peștii vostri nu seamănă deloc cu alți membrii ai speciei văzuți în poze sau în alte acvarii. Unele specii de pești afișează coloritul atrăgător doar într-un anumit stagiu al vieții.

Masculii, de exemplu, îmbracă cele mai frumoase mantii pe timpul împerecherii sau în luptele pentru teritoriu și femele. Puietul și tineretul nu afișează culorile vii ale părinților decât când ajung la maturitate.

Iluminarea și decorul acvariului pot influența pozitiv sau negativ coloritul peștilor. Există specii de pești, cum ar fi carasul auriu sau Koi, care își etalează cele mai frumoase nuanțe doar în lumină naturală.

Iluminarea artificială prea puternica estompeaza din intensitatea culorilor, mai ales dacă aveți de-a face cu specii de peștii ce trăiesc la adâncime în mediul natural.

Decorațiunile și substratul pot pune în valoare culorile peștilor sau le pot avaria. Construiți mediul acvatic în corelație cu nevoile peștilor și de caracteristicile mediului lor natural.

În cele din urma, dar cea mai importantă cauză este dieta peștilor. O alimentație dezechilibrată și neadaptată cerințelor peștilor nu numai că le atenuează coloritul, dar le pune în pericol și dezvoltarea și chiar supraviețuirea. Puietul crescut cu o hrană slabă calitativ nu se va dezvolta complet și nu va căpăta culorile părinților. Alegeți o hrană adaptată nevoilor nutriționale ale speciilor deținute: tineți cont dacă peștii sunt carnivori sau erbivori.

Hrana uscată din comerț promite să fie completă și ideală, însă uneori peștii mai au nevoie de suplimente de mâncare proaspătă sau congelată. Informați-vă mai în detaliu despre dieta corectă a peștilor deținuți în acvariu.

www.zooland.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *